Zaruri online
Jocul Barbut este unul dintre cele mai vechi jocuri de noroc atestate în istoria umanității, iar legendele spun că soldații romani l-au inventat folosind oase de porc drept zaruri și scuturile pe post de masă. Pe lângă toate poveștile care s-au transmis prin viu grai despre originile acestui joc cu zaruri, există o teorie potrivit căreia Barbutul se trage din jocul Al Dar care a fost adus din Orientul Mijlociu de vânzătorii ambulanți în secolul 12. Oricum ar fi, și de oriunde a izvorât, un lucru este cert! În România vremurilor noastre, Barbutul este unul dintre cele mai iubite și apreciate jocuri de noroc.
Cu mai bine de 30 de ani, jocul de Barbut era stigmatizat și considerat ilegal ca fiind un joc practicat doar de delicvenți. Cu toate acestea, odată cu apunerea perioadei comuniste, gândirea noastră colectivă a evoluat. Adevărul este că acest joc este un element de bază în cazinourile de lux din întreaga lume, mai cu seamă în cele din Las Vegas, un număr impresionant de jucători strângându-se mereu în jurul mesei unde acesta se joacă. Mai mult, popularitatea sa a ajuns atât de ridicată încât cei mai mari dezvoltatori de jocuri de noroc au scos jocuri video unde poți da cu zarurile online, oferind astfel tuturor jucătorilor șansa de a paria și câștiga din confortul propriei case.
Cum se joacă Barbut?
Cunoscut și sub numele de Craps, așa cum apare el în limba engleză, Barbutul pare un joc complicat, la prima vedere, prin prisma tabelei de joc ce apare pe masa sa dedicată. Începătorii sunt de cele mai multe ori intimidați de numerele, termenii, și pariurile care apar de obicei într-un joc de Craps, dar cu ajutorul unui ghid excelent precum acesta, tu te vei număra în scurt timp printre cei mai buni pariori.
Așadar, cum se joacă? Acesta este un joc cu zaruri online si este foarte simplu de înțeles și practicat. Tu, aruncătorul, vei primi două zaruri pe care trebuie să le arunci pe masa de Barbut. Odată ce zarurile s-au oprit și indică un număr, există 3 posibilități de a continua:
- Natural
Naturalul este cea mai bună posibilitate dintre toate cele trei și se referă strict la numerele 7 și 11. Atunci când cele 2 zaruri le indică, runda este câștigată instant și ai posibilitatea de a arunca din nou zarurile.
- Craps
Spunem că este Craps, deci o rundă pierzătoare, atunci când zarurile arată 2, 3 sau 12. In pofida acestui rezultat, vei mai primi încă o șansă să arunci zarurile iarăși în speranța că următoarea dată va fi cu noroc.
- Point
Nici de rău, dar nici de bine, Point este invocat când obții numere precum 4, 5, 6. 8. 9 sau 10.
Dar ce înseamnă Point? Conform traducerii sale, acesta este un punct, un punct care este așezat pe masă în dreptul numărului obținut la prima aruncare a zarurilor. Pentru a câștiga în cadrul său, va trebui să arunci iarăși zarurile până obții același număr.
Privește această posibilitate ca o jumătate de măsură. Pentru a forma un întreg, două identice sunt necesare, în acest caz fiind obligatorie obținerea sumei precedente din nou pentru a câștiga.
Știi de ce 7 nu apare în succesiunea de numere de mai sus? Atunci când 7 își face apariția după ce a fost setat un Point, runda se încheie instant, fără șansa de a mai arunca iarăși zarurile.
Barbut – reguli de pariere
Dacă te uiți cu atenție la masa de Craps, vei observa că aceasta nu constă doar în numere și zaruri. Dintr-un capăt în altul, întreaga ei suprafață este acoperită de linii și scris. În spațiile create de aceste linii se încadrează pariurile care pot fi identificate ca:
- Pass sau Don’t pass (Trece sau Nu trece)
Acest pariu se pune pe șansa jucătorului de a câștiga sau a pierde. În funcție de ce rezultate urmărești să obții,poți paria pe “Pass” dacă crezi că zarurile vor ateriza în poziție de Natural sau Point (cu mențiunea că acesta nu este pierdut).
De asemenea, poți paria pe “Don’t pass” dacă ești ferm convins că zarurile vor forma Craps sau un Point pierzător. Aceste două pariuri se aplică pentru toate rezultatele cu excepția situației când zarurile indică 12. Atunci, indiferent de pariu, suma îți va fi returnată, însemnând că nici nu ai pierdut și nici nu ai câștigat.
Pariurile Pass și Don’t Pass pot fi puse doar înainte ca zarurile să fie aruncate pe masă.
- Come sau Don’t Come (Vine sau Nu vine)
Come și Don’t Come sunt două pariuri foarte asemănătoare cu Pass și Don’t pass. Diferența dintre cele două fiind că primele se plasează după prima aruncare a zarurilor, în timp ce cele din urmă sunt plasate înainte.
Dacă prima aruncare se concretizează într-un 7 sau 11 după ce ai pus pariu pe Come, ai câștigat. Dar dacă nimerești 2, 3 sau 4, atunci ai pierdut. Cât despre toate celelalte numere, dacă nimerești de exemplu 4, acela va deveni punctul (Point) tău și trebuie nimerit iarăși înainte ca un 7 să-și facă apariția. Totodată, 12, și aici ca și în cazul pariurilor precedente, este considerat Push, deci nici câștigător, nici pierzător.
Cât despre Don’t Come, acesta este exact opusul lui Come.
- Pariu pe număr
Acest tip de pariu se pune de fiecare dată când zarurile sunt aruncate în speranța că pariul va coincide cu rezultatul obținut.
- Any 7 (4:1) – câștigă dacă suma e 7;
- Any 11 (15:1)– câștigă dacă rezultatul e 11;
- Any Craps (7:1)- câștigă dacă rezultatul e 2, 3 sau 12;
- Ace Deuce (15:1) – câștigă dacă rezultatul e 3;
- Aces (30:1)– câștigă dacă rezultatul e 2;
- Boxcar (30:1)– câștigă dacă rezultatul e 12.
- Pariuri Point
Odată ce cunoști valoarea punctului, poți paria pe oricare dintre 4, 5, 6, 8, 9 și 10, in speranța că se va arată înainte ca 7 să o facă, în caz contrar, pariul fiind pierdut.
- Field
Atunci când alegi să pui un jeton pe Field, de fapt pariezi că suma celor două zaruri va fi 2, 3, 4, 9, 10, 11 sau 12. Numerele pe care vrei să le eviți cu orice preț sunt 5, 6, 7 sau 8.
- Big 6 sau Big 8
Tot în categoria pariurilor point intră și Big 6 și Big 8. Practic, pariind pe ele, pariezi că 6 sau 8 se vor arăta înaintea unui septar.
Unde poți să joci Barbut online gratis?
Cea mai bună modalitate de a învăța să joci Barbut a fost și va fi mereu practica. Așa că răsfoiește lista noastră de jocuri gratis și alege-ți favoritul. Toate sunt alese cu atenție pentru a-ți oferi cele mai tari senzații, comparabile cu cele pe care le-ai trăi în cazinouri.
Un detaliu foarte important pe care toate jocurile de noroc oferite de noi îl au este faptul că pariurile folosesc credite fictive care nu permit retragerile de valută la finalul unei sesiuni de joacă. Dar ce te faci dacă vrei să câștigi mai mult decât experiență? Jocurile de Craps disponibile pe siteurile celor mai bune cazinouri din România îți oferă posibilitatea de a juca Barbut pe bani reali cum vrei și cât vrei. Un cont și un depozit te vor ghida pe calea jucătorilor de succes!
Așadar, de ce ai vrea să joci Barbut online? Pe lângă faptul că este foarte popular și ușor de jucat, în cadrul său, casa are un avantaj de doar 1.41%, ceea ce înseamnă că oferă mult mai multe șanse de câștig decât majoritatea celorlalte jocuri de noroc. Dacă te-ai convins, atunci nu mai ezita și încearcă-l numaidecât!